Ministerul Afacerilor Externe

In contextul procesului de pregătire a României pentru preluarea și exercitarea Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, din primul semestru al anului 2019, Ministerul Afacerilor Externe lansează Programul „InternshipRO2019EU”.

Pe parcursul derulării programului, 45 de persoane vor avea oportunitatea să se implice în planificarea, organizarea și desfășurarea activităților de protocol din cadrul evenimentelor prilejuite de deținerea de către România a Președinția Consiliului Uniunii Europene.

Participanții la acest program își vor desfășura activitatea în cadrul Ministerului Afacerilor Externe și vor beneficia de prevederile Legii nr. 176/2018 privind internshipul, inclusiv de dreptul de a primi o indemnizație de internship. Indemnizaţia lunară pentru internship va fi în valoare de 3000 lei brut. Ministerul Afacerilor Externe nu va suporta alte cheltuieli implicate de participarea internilor la acest program.

Durata programului va fi de 6 luni de la data semnării contractului de internship. Programul de lucru al internilor va fi de maximum 40 de ore de prezenţă în fiecare săptămână, program flexibil, fără a depăși durata maximă prevăzută de legislația în vigoare. Perioada de activitate va fi considerată vechime în muncă.

Perioada de înscriere: 2 decembrie 2018 – 6 decembrie 2018.

Mai multe detalii despre programul „InternshipRO2019EU” sunt disponibile la adresa: http://www.mae.ro/node/47579.

Mult succes!